1.07.2014
Asistenta pentru comercializarea produselor inovatoare

S-a prelungit termenul de aplicare la cea de-a doua editie a Programului de Asistenta in Comercializarea Inovarii din Romania (RICAP). Noul termen pentru primirea aplicatiilor este 31 iulie 2014. Sunt invitati sa aplice toti inovatorii si antreprenorii din Romania care au dezvoltat o tehnologie inovatoare cu care vor sa ajunga pe piete internationale, fie ca este vorba despre energie, bio-tehnologii, agricultura, ICT sau orice alt domeniu tehnologic.

Aplicatiile se fac online, direct pe site-ul programului: www.ricap.ro

Aflat deja la a doua editie, RICAP pune in contact inovatorii din Romania cu resursele internationale de care au nevoie pentru a iesi pe piete globale cu produsele lor: acces la capital, la know-how, la contacte pe plan international. Pe toata durata programului, participantii sunt conectati la reteaua si contactele aduse de Larta Institute, unul dintre principalele institute care faciliteaza comercializarea inovarii in SUA si partenerul american al proiectului, pot fi pusi in legatura cu parteneri strategici din SUA si din Romania si trec printr-un program de mentorat personalizat cu specialisti de top din SUA si Romania. Pe parcursul acestuia, inovatorii dezvolta instrumente practice pentru a intra pe piata si a deveni profitabili.

RICAP este un program realizat de Centrul Roman pentru Inovatie in Dezvoltare Locala si Larta Insitute (Los Angeles, SUA), implementat cu sprijinul Gea Strategy & Consulting si finantat de Romanian-American Foundation.

Mai multe detalii la http://ricap.ro/blog/ si contact@ricap.ro

Apel ERA.Net RUS Plus 2014-S&T

A fost lansat apelul ERA.Net RUS Plus S&T.

Avand sustinerea Comisiei Europene, cei 27 de membri ai consortiului ERA.Net RUS Plus (intre care si UEFISCDI) lanseaza un apel comun unic pentru proiecte transnationale de cercetare stiintifica in urmatoarele domenii: nanotehnologii, materiale, productie de tehnologii; sanatate; mediu inconjurator si schimbari climaterice; stiinte sociale si umaniste cat si proiecte de inovare.

Apelul este prezentat in detaliu aici

Termenul limita pentru depunerea aplicatiilor este: 25 septembrie 2014, ora 17 CET

Persoana de contact UEFISCDI:
Domnica Cotet: Telefon: 021.302.38.80
Email: domnica.cotet@uefiscdi.ro

Startup Weekend Brasov
4-6 iulie 2014

Startup Weekend este o retea globala de lideri si antreprenori pasionati, ce inspira, educa si sustin echipe si comunitati sa formeze idei si sa le lanseze. Este un eveniment al schimbarilor, un eveniment in care lucrurile se fac diferit si ajung la potential maxim.

Startup Weekend este un concept centrat pe educatie experientiala. Participantii construiesc prototipuri, le supun validarii in timp ce colaboreaza cu alti oameni pasionati si specializati, ce au backgrounduri si puncte de vedere diferite. Mai mult, acestia au ocazia de a interactiona direct cu mentorii si juriul evenimentului – lideri ai comunitatii tech pentru a-si face ideile fezabile.

Incepand cu pitch-urile de vineri seara, participantii isi aduc cele mai bune idei si ii inspira pe ceilalti sa li se alature si sa formeze o echipa. Echipele se formeaza organic in jurul celor mai bune idei si apoi au 54 de ore sa creeze modele de business pe ideile formate, sa programeze, se conceapa designul, iar ulterior se testeaza si se valideaza conceptele.

Pentru orice informatie suplimentara, va stau la dispozitie: site-ul oficial al evenimentului si pagina de facebook

.