Conferinţa "Diaspora în Cercetarea Ştiinţifică şi Învăţământul Superior din România - Diaspora şi prietenii săi"
Păstrând tradiţia organizării conferinţei diasporei ştiinţifice româneşti, Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), împreună cu Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice organizează cea de-a patra ediţie a conferinţei „Diaspora în Cercetarea Ştiinţifică şi Învăţământul Superior din România - Diaspora şi prietenii săi”. Conferinţa va avea loc în perioada 25 - 28 aprilie 2016, bucurându-se de Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.
Această ediţie a Conferinţei Diaspora va marca o premieră, în sensul în care centrul universitar din Timişoara, sub coordonarea Universităţii de Vest din Timișoara, va găzdui toate lucrările conferinţei (sesiuni plenare şi workshop-uri exploratorii, atât în zone de deschidere în care există potențial și expertiză românească, cât și pe subiecte de interes legate de inovare și competitivitate ale României).
Vă adesăm invitaţia de a opta pentru unul dintre workshop-urile exploratorii propuse, de a vă înregistra (http://www.diaspora-stiintifica.ro/inregistrare/) şi de a ne fi alături în acest demers de a crea un spaţiu al dialogului şi al colaborării între cercetătorii români, indiferent de locul unde trăiesc şi lucrează.
Contact:
Adriana Rotar
Telefon: 021 308 05 67
E-mail: diaspora2016@uefiscdi.gov.ro
|