Aceasta este versiunea veche a site-ului UEFISCDI. Pentru informatii actuale accesati http://uefiscdi.gov.ro

Trimite pe email

Remus Pricopie si Mihnea Costoiu ii ureaza „La multi ani!” fostului ministru al Educatiei, Mircea Malita


Ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, si ministrul delegat pentru Invatamant Superior, Cercetare Stiintifica si Dezvoltare Tehnologica, Mihnea Costoiu, ii ureaza „La multi ani!" fostului ministru al Educatiei, academicianul Mircea Malita, cu ocazia implinirii onorabilei varste de 87 de ani.


Profesor, om de cultura, academician si diplomat, Mircea Malita reprezinta pentru invatamantul romanesc un reper al seriozitatii si disciplinei, fiind una dintre personalitatile care au adus o contributie semnificativa la dezvoltarea sistemului de Educatie si care au pus in aplicare o strategie constructiva, pe termen lung, pentru a creste performantele si calitatea actului educational romanesc.

In anii '70 ai secolului trecut, o perioada dificila si plina de obstacole in materie de ideologie si de politica, Mircea Malita a pus in aplicare decizii fundamentale, care au schimbat fata invatamantului romanesc. Printre acestea se numara introducerea limbilor straine in scoli, crearea liceelor de informatica si a catedrelor de informatica din facultati, a stiintei managementului si dezvoltarea departamentelor de matematica, IT si informatica din universitati.
 
In timpul mandatului sau a fost infiintat, la Bucuresti, Centrul European pentru Invatamant Superior de pe langa UNESCO, iar fostul ministru Mircea Malita a fost cel care a initiat primul mare seminar international in domeniul prospectologiei, „Science of Future", care s-a desfasurat in Romania, fiind unul dintre cei care au pus bazele unei noi stiinte, stiinta viitorului.

Academicianul Mircea Malita este, totodata, unul dintre membrii fondatori ai Asociatiei Romane a Clubului de la Roma (ARCoR) si coautor al lucrarii No limits to learning. Bridging the Human Gap (1979), un raport catre Clubul de la Roma care a primit recunoastere internationala pentru impactul sau.

In 2013, ministrii Remus Pricopie si Mihnea Costoiu i-au acordat academicianului Mircea Malita „Diploma de excelenta pentru contributiile deosebite aduse invatamantului romanesc". Aceasta recunoastere isi are originea in responsabilitatea asumata de Ministerul Educatiei Nationale de a-i respecta si evoca pe acei oameni care si-au asumat adoptarea unor schimbari utile in invatamant si au construit mai departe pornind de la fundatia lasata de predecesori.
 
Academicianul Mircea Malita a fost ministru al Invatamantului in perioada februarie 1970 - octombrie 1972. De profesie matematician, Mircea Malita a fost recunoscut in lumea academica, dar si in cea a diplomatiei, unde s-a facut remarcat prin activitatea sa de ambasador al Romaniei in SUA si Elvetia.

20.02.2014 (Comunicat Ministerul Educatiei Nationale)

(articol actualizat in: 25/2/2014)
Trimite pe email